Părere
O frunză,
Căzută din vîrful unui copac jos,
Pe betonul rece și ud
Al trotuarului
Plin de frunze...
Mașina cu muzica dată la maxim
Trece lasciv prin acest univers mortuar...
Zilele devin tot mai mici încît î-mi beau cafeaua la ora cinci
Orele se scurg că mărgelele de ceara
Pe ceva umed indefinit...
În acest indefinit ,trăiesc eu cu totalitatea compusă din mașini stricate și ruginite,
Pereți de trotuar,pictați cu graffiti,
Cîini ucigași,porumbei care nu mai sînt demult călători,încît acest blocaj straniu,cu mașini înțepenite.
Produce o furnicatură ,undeva între oase,
Și atunci doar atunci se cheamă că trăiești,că respiri oxigen,
Și atunci tot angrenajul se pune în mișcare,
Spre o țintă...
Un corn cu cafea.
O floare falsă,
Și apoi privire acea prin vitrină pe trotuar...
Toate acestea strînse bine într-un palton jerpelit.
La final zîmbetul fară nici o carie,
Asta e tot ce am,nealterat,
Vi-l dăruiesc......Atît.