întins la orizont ca untul pe pâine
îmbibat de nori cât miezul de nucă rupt în jumătăți
pentru fiecare
peste câmpul cu pomi răzleți pe care trupele de păsări așteaptă de undeva un semnal

mâncat cu poftă de copilul cu ochi de agrișă
privind trenul de ora șapte cât un bivol care înaintează greu adulmecând umezeala ceții
cu mugete scurte

chipul tău concentrat pe sens
volanul piciorul pe accelerație
șirul indian de capre albe ca o avalanșă venind spre noi

toaca se aude abia simțit încât am crezut că e inima ta
uite soarele în sfârșit parcă chemat la slujbă
să ne încălzească încă un zâmbet pe buze
încă un sărut
și încă o zi