1


Peste emoția primară,
muzica a tăcut.
În alergare, nu se simte limba ascuțită a flăcării
ce se șterge de tine
ca de un obiect.
Devine vâlvătaie,
te cuprinde într-o îmbrățișare atemporală.

Te smulgi fuga e oarbă.
Între întuneric și lumină
nu mai există granițe,
sunt doar instincte de supraviețuire: ale tale, ale lui, ale ei.
Durerea se
scurgere într-o inutilă zbatere.

Lacrimile, înrămate peste durere,
se țin în pumni.
Tristețea este suma
singurătății.
Èšipetele nu mai ies
le păstrează veșnic auzul.

Trupul ars este o coajă
nu poate fi oglindă iubirii.
Ochii adună priviri disperate.
Rumegușul arde încă în chiuveta seacă.

Pe scări, pașii grăbiți duc vuietul
în strada buimacă a vocilor tari.
Nu, nu a plouat în acea noapte
focul a destrămat vieți.

Va fi rană și când soarele va fi doar legendă.