Au furat nu doar strălucirea aurului, ci însăși lumina numelor noastre. Au furat nu doar corăbii și cereale, ci cântecul primelor strigăte ale copiilor noștri.

Au furat poarta - cea care se deschide spre memorie, spre har, spre eternitate. Și noi zăceam acolo, ca o țară în comă, cu inimile bătând puternic în poemul poporului.

Ne-au furat generalii, rugăciunile, versurile, spicele de grâu. Ne-au furat dreptul de a striga „nu” și au numit-o nebunie.

Dar din umbrele patului de moarte se ridică o voce, un foc, un ritm: Lumină! Lupta! Libertate! Nu tăcem. Nu am terminat.

Suntem cei care scriu cu sânge și vise, cei care ne amintim, cei care veghem, cei care deschidem noi porți - nu spre cer, ci spre trezire.