Când uităm, uităm ceea ce cândva știam.
Ceva de care nu ne mai îndoiam.
Adică, ceva de care ne-am
Întrebat înainte de
A îl fi întâlnit.

Uităm când uităm, de fapt, să ne întrebăm
Despre ceea ce ar trebui să fim înainte
De a fi rămas în noi ce devenim.

Un fel de a fi pierdut ceea ce am văzut.
O imagine. Sau ceea ce am ascultat.
Un sunet. Ori ceea ce simțeam.

Ca pe o rană pe care în carne,
Carnea privirii, a ascultării, a simțirii
O descopeream pentru că o atingeam
Cu degetul ochiului, cu degetul urechii
Sau cu degetul sângelui cu care
Prin noi pretutindeni umblam.

A uita este despre a șterge.
Despre ceea ce ne crește
Când trece prin simțuri.

Cum focul din rădăcini, unde e verde,
Devine galben, mov, portocaliu,
Roșu, albastru, violet și apoi,
Prin nuanțe, marginea
ÃŽn care se pierde.