|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Normalitate incertă
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-10-26 | |
Când uităm, uităm ceea ce cândva știam.
Ceva de care nu ne mai îndoiam. Adică, ceva de care ne-am Întrebat înainte de A îl fi întâlnit. Uităm când uităm, de fapt, să ne întrebăm Despre ceea ce ar trebui să fim înainte De a fi rămas în noi ce devenim. Un fel de a fi pierdut ceea ce am văzut. O imagine. Sau ceea ce am ascultat. Un sunet. Ori ceea ce simțeam. Ca pe o rană pe care în carne, Carnea privirii, a ascultării, a simțirii O descopeream pentru că o atingeam Cu degetul ochiului, cu degetul urechii Sau cu degetul sângelui cu care Prin noi pretutindeni umblam. A uita este despre a șterge. Despre ceea ce ne crește Când trece prin simțuri. Cum focul din rădăcini, unde e verde, Devine galben, mov, portocaliu, Roșu, albastru, violet și apoi, Prin nuanțe, marginea În care se pierde.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate