De fiecare dată mă ridic de la masă
Mai bătrând cu încă un stol de secunde.

Cu infinitul lor în care, din care, mușc
Și mă bucur, ca marea care își umple
Plaja cu risipirea ei de niciunde.

La acest dineu mă așez mereu
Și mă împărtășesc de Dumnezeu.

El este acela ce îmi dăruiește,
Mie și celor din jur, trup
Aici întrupat ca spațiu
Adânc în timpul Său.

De aceea, fascinat sunt când
Mă ridic de la masă dorindu-mi
Să mă simt asemenea unui spic rodit
Care, de atât cât în sine a adunat,
Își pleacă capul precum lumina
Fără de care ceea ce este
N-ar mai fi de imaginat.