De fiecare dată mă ridic de la masă
Peregrin într-un stol de secunde.

Cu infinitul lor în care, din care, mușc
Și mă bucur, ca marea care își umple
Plaja cu risipirea ei de niciunde.

La acest dineu mă așez mereu
Și mă împărtășesc de Dumnezeu.

El este acela ce îmi dăruiește,
Mie și celor din jur, trup
De pământ în spațiu
Din timpul Său.

Și, luminat, mă ridic de la masă
Dorindu-mi să mă înalț ca spicul
Rodit care, de atât cât a adunat,
Simte că plutește în soare
Cu tot ceea ce este și
Este de imaginat.