Cum ne ștergem ochii de pe față
De imaginea pe care o poartă când
Se murdăresc cu ceea ce privesc în oglinda
Unde se descoperă pe sine ca sine mai vechi
Decât sinele pe care din sine-l caută?

Și în ce fel golim golul ce înaintea lor se cască
Privirii unde se aruncă spre a-și descoperi soartă,
Dacă menirea le este scrisă înainte a deveni
Nesfârșirii sfârșire și vederii lor hartă?

Mă uit în oglindă unde, de fapt, mă privesc pe mine
Cu toate dimensiunile ființei mele care se prefac
Că rămân în privirea cu care azi, ca un mâine,
Își privesc în oglindă adâncuri ce se desfac.

Sunete de fruct ce cade răscopt din ramul fecund
În inima din interiorul cărnii în care plutesc.
Zvâcnire a pasului ce întins peste prund
Din sine ca val din valuri sporesc.

Pe fața noastră, ca într-o oglindă, ochii caută
Spații în care să se întâlnească ca o zi cu o seară.
Privirea lor, mă întreb, cu ce am să o șterg
Când de prea mult privit e murdară?