În zori, când lumina se-nalță ușor,
Se-aprinde în taină un joc arzător.
Din umbre subțiri răsare un dar:
Strălucesc ca două stele — ochii de chihlimbar.

Au focul în ei și o vrajă tăcută,
O flacără vie, mereu neștiută.
Îți par a fi soare, apoi calendar,
Când te întâmpină blând ochii de chihlimbar.

Se joacă prin aer cu pași liniari,
Cu gesturi mărunte, cu salturi bizare.
Dar farmecul lor rămâne stelar:
Nimic nu-i asemeni ochilor de chihlimbar.

Se lasă pe seară lumina ușoară,
Și-n prag mă așteaptă ființa călătoare.
Îmi știe venirea, îmi știe hotar,
Și mă privește adânc cu ochii de chihlimbar.

Un alb ca de iarnă, curat, strălucit,
Se-mbină cu aur pe coada-ntinerit.
Un trup ce tresaltă, suav, familiar,
Își poartă taina-n privirea de chihlimbar.

Și zi după zi, și an după an,
Mă cheamă spre joc un glas diafan.
Îmi lasă pe suflet un semn secular:
Un cântec ce arde în ochii de chihlimbar.

Căci marii și micii, cu suflet curat,
Vor regăsi-n ei un dor minunat.
Și oricine-i privește rămâne-n hotar,
Fermecat pentru totdeauna — de ochii de chihlimbar.