Eu jocul acesta al vostru l-am înțeles demult,
urmași ai lui Cain!
ÃŽl vor juca doar cei ce se pot pierde
și crăpături în crezul ce vă lipește spaima
apar cînd zarurile aruncate
vi se lovesc de mîini.
Lumina le arată așa cum sunt pe toate,
crezuri sfinte lepădate în țărînă
din gîndurile unor ciobani
ce-i mulg stăpînii ca pe oi,
și lampagii le zic, deși sunt barbugii.
Iar voi de fapt beliți doar posibilitatea
cu inexistenții ei sorți de izbîndă,
în schimbul relaxării de-a vă numi bogați,
lăsați să piară-n jar, printre chiftele,
focul viu al stînilor din munți.
Jocul acesta plin de mize grele
cu reguli ce transformă cîstigătorul în pierzător bogat
e un azil al spaimei de lumină,
păstori fără turmă,
cu voia voastră vă exilați în tremur
dînd fericirile pe trista fericire
de-a vă ucide toți mieii
la țîța mamei lor.
Dar fiecare poamă
se coace-n vremea sa, luptători fără lupte!
Timpul acesta hîtru este poama veche
pe care azi o scuip,
scîrbită mi-este gura
ce-a rupt-o într-un salt
dintr-un smochin pe care mai înainte
neroditor să fie, Însuși Hristos l-a blestemat;
copiii nimănui nu pot să fie fructe.