am vrut să fim fericiți nespus de fericiți
și am lăsat toamna să fie veșnic verde
și orice anotimp descifrat
în culorile hieroglifelor lui platon
de la heliopolis
știam că ai să vii duminică
întotdeauna duminică
se face lumină în întunericul orb
se dă stingerea în lumea monștrilor
părea că totul intră în stingerea eternă
și trâmbița îngerului începuse
să gonească pământul spre zero absolut
poezia
în vremurile din urmă
ajunsese cel mai important lucru
pe străzi în debarale
sub pielea zilelor și a nopților
(ziua mea erai tu noaptea mea erai tu
ziua ta eram eu noaptea ta eram eu
și tu sclavă și eu sclav în caravana dorințelor
îndreptându-ne spre heliopolis
cum va fi mers platon pe jos
mânând cămilele adevărului antic
patru mii de km și în ce veșminte
se ducea la templu pentru a scrijeli pe papirusuri
atlantida și pasărea phoenix)
între egoism și ferocitate
după războiul fotbalului (el salvador-honduras)
după războiul femeilor (niciodată încheiat)
după războiul sinelui cu sine (lector în fabula)
în zorii infiniți ai dragostei
ne-a trezit David
taci
scrie epopeea și nu vorbi