Din sferele Andromedei,
Spre a noastră galaxie,
Te înhamă nemărginirile setei,
Repede în fantasmele lumii vie...

Părăsești cursul trăirii,
Ajungi pustietățile viețuirii,
Dar ce ai fost nu vei mai fi,
Când nici resentimentele nu le știi...

În tărâmurile deșarte renaști,
Urmărind în drum codrii vaști,
Iar tu sucești mințile oamenilor,
Precum muza arde viața făcliilor...

În câte ceasuri din munți te-ai înălțat,
În atâtea suflul nu ți l-ai învățat,
Survolând privirile oamenilor prin luminișuri,
Mereu ți-ai ascuns arătarea pe șesuri...