tu pustiu cu chip de oază
te-am etichetat eronat
refugiu pe timp de bombardament

mi-am mânjit intenționat mâinile
cu coajă de nucă verde
să nu se șteargă cu apă chioară
petele de pace

din negru de sub unghie am modelat
perlele păstrate zestre în scoici
mut norocul spart în palma altuia
spune-i lui cât de greu ți-a fost
când mi-am rupt fâșul
pentru frigul tău din fabrică

mi-ai servit inima
ca pe o grenadă fără cui
s-o prind pe piept
s-o invit la liturghia din crater
unde exploziile par psalmi

traduc tot ce ți-am scris vreodată
în alfabetul șrapnel
literele sar în ochi ca schijele
de parcă urmează preschimbarea
în pergament permanent
tu ai însă destin de legendă urbană
forever schimbătoare
cu versuri libere în viu grai
reformulezi rădăcina problemei
ca o lamă ascunsă sub fiecare limbă

poezia care rămâne cere adevăr nu haos

ca un curcubeu de carburant
ieșit pe faleză după o ploaie
m-ai scos senin din situație

urmează să eviți un alt salvator
nu mai e cazul să rămân martir
dar după ce ți-am făcut ultimul oral
era cazul să mă simt înfundat
c-am ascultat dragostea numai pe mute
cu bale la bot

doar la plecare mă simt important
las urme care ne pietrifică povestea
cu o pereche de adidași noi
care nu știu drumul înapoi
spre linia de graniță

straturi emoționale proaspete
devin fosile pe care le vei descoperi
odată ca niciodată
ca pe dovada unui erou anonim
ce-a murit pentru tine drept înainte
cocoșat de aripile unui nimeni
ca de povara potrivită la decolare