Respir, sunt teafără,
Dar ceva mă ține în loc...
Sunt crengi uscate;
Ele nu-mi orbesc orizontul,
Dar îmi blochează calea...

Ramuri care par a fi plăpânde,
Îmi țin brațele între vrafurile frunzelor.
Picioarele încolăcite printre crengi
Se îmbină cu florile uscate,
Iar coroana copacului acoperă luminișul...

Deasupra-mi crengi ce mă strâng.
Mă țin în loc.
Eu văd deja departe fără țintă,
Dar nici eu nu încerc să mă mișc...

E din ce în ce mai greu să respir,
Dar văd în sus o sclipire de lumină.
Mă uit în jos;
La poalele mele trunchiul este căzut,
Dar ceva încă mă ține în loc...

Jelesc pe pâmânt deșart;
Crengile pun greutate pe sufletul meu.
Suflet descoperit, printre crengi uscate,
Este încolăcit de atâtea flori,
Chiar dacă văzui cum copacul s-a legănat...

Deasupra-mi crengi ce mă îngreunează.
Mă acoperă în loc.
Eu văd un vast nimic în sus,
Fără să mă ajute nimeni să mă mișc din loc...