Soarele pătrunde printre ramuri,
Scutură aur peste iarba moale,
Unde pașii noștri au lăsat ecouri
Ce încă tremură în aerul de vară.

Ghiozdane uitate, caiete răsfoite,
Fiecare foaie poartă un zâmbet, o frică,
Râsete care sar peste bănci și umbre,
Și ne aduc aminte cine am fost.

Băncile bătătorite de ani și secrete,
Își păstrează șoaptele și promisiunile,
Iar copacii bătrâni își scutură frunza
Ca un timp ce se scurge, dar nu se uită.

Profesorul trece, nu știe că privirea noastră
E prinsă între trecut și prezent,
Noi râdem, fugim, ne ascundem în glume,
Și fiecare clipă devine nemuritoare.

Fiecare frunză căzută, fiecare adiere,
Fiecare râs care încă pulsează,
Spune că am trăit, am iubit, am greșit,
Și că niciun an nu se pierde cu adevărat.

Anii trec, fețele se schimbă, locurile se golesc,
Dar amintirile noastre rămân vii,
Ca o lumină care strălucește în suflet
Și ne învață să prețuim fiecare clipă,
Fiecare zâmbet, fiecare vis trăit cu inima deschisă.