dragostea ne era tartinabilă
pe felii din pâinea trupului de Crist,
vizitam Crucea
atingându-ne cu palmele cusute de cuiele păcatului
în piele

când ne linișteam
între noi apărea o a treia entitate
născându-ne siamezi în adormire

mă trezeam
și te târam după mine până la călimară
să beau cuvântul,
să mănânc ultima firimitură de poezie
ce mi-a mai fost dată

tu îmi ziceai că scriu palavre
și te desprindeai dureros de mine
te îmbrăcai și-ți luai poșeta
cu banii de trenul de noapte
indiferent în ce direcție

singurătatea intra în mine prin moalele capului
ca izbit de o bâtă
ce se așchia,
vârfuri de lemn îmi intrau în gânduri
dându-le foc cugetarea de umbră

tu încă n-ai murit din odaie,
făptura amintirii rostește un trecut imediat
încă nu s-a stins urma trupului tău
în altarul patului

Doamne!!!
ajută mie, păcătosul
să nu mai fac țuică din mătrăgună în gând,
să respir pasărea mică-n văzduh,
să scriu pe colosalul acesta de alb
zbaterea aerului rarefiat din înălțimea Ta
femeia care a plecat mi-a luat și coasta
amai smulge-mi una pentru altă femeie
și tot așa
până ajung un nevertebat