poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ beach ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-08-15 | |
trebuie să-mi imaginez că iubirea e aici
nu foarte departe, nici prea aproape într-o curbură a spațiului prin care traversezi ca un pix o coală îndoită unind puncte care nu s-ar putea întîlni altfel altfel suntem pe două fețe diferite ale unei lumi care ne desparte cu o prăpastie de întrebări, de de ce-uri cu o falie în care ne întîlnim doar în vis în vise pe care le uităm, care se destramă dimineața cînd luăm contact cu realitatea singura soluție e să-mi imaginez și chiar dacă ce-mi închipui nu are materialitate poate prinde contur în timp ca puterile vindecătoare ale credinței, ca o fotografie veche de 14 ani merg pe străzi și te țin de mînă să am siguranța că nu te pierd închid ochii și te înghit între gene te sărut la fiecare colț de stradă înainte să traversăm privesc siluetele noastre trecînd prin vitrinele magazinelor de haine ne îmbrăcăm cu cele mai trăznite ținute prezentate de manechine care oricînd ar sparge vitrinele să ne fure trupurile și iubirea în fond suntem două manechine și noi purăm dragostea și o arătăm orașului meschin împopoțonat cu zorzoane și lucruri complet ieșite din mastodontul kitch-ului, o operă comică și bulimică înghițindu-i pe toți, cu poftă dar fără nimic adevărat și concret îți cumpăr o înghețată la un supermarket și îți ating buzele reci după și e o senzație atît de stranie că parcă aș afla că și iubirea eternă are o lungime de undă și o frecvență pe care poți intra și te contopești cu ea atît cît țin bateriile ne-am putea urca în autobuze de noapte să privim îngerii obosiți ai orașului cum se întorc în iad să ne mîngîiem și să ne gîndim că nu suntem singurii care au ales iubirea, măcar ne simțim vii și acolo unde mergem nu există durere chiar dacă vom coborî în stația cu același nume și aici îmi imaginez că nu va fi o problemă să urcăm toată scara lui iacob împreună iar de acolo de sus să ne aruncăm în gol să uităm pentru o vreme că suntem oameni să uităm că suntem finiți și un gol ne împarte ca pe două echipe de fotbal în învingători și învinși.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate