toți suntem prinși pe o plajă undeva
între două dorințe, între două imposibilități
ne fac să îmbătrînim la fel ca prîslea cel voinic
creștem, nu cu rația numărului de aur
creștem cu rația iubirii în care o zi pare un an
și un an o viață

ni se schimbă organele,
pielea are cea mai mare suprafață de pînă acum
parcă vrea să nu te învelească doar pe tine, vrea
să mai cuprindă pe cineva în ea
asta e expresia mea filosofică despre riduri

tu ești pe o plajă unde întinerești
eu pe una unde îmbătrînesc ce n-am trăit
tu ești acolo unde nu plouă
eu sunt aici unde furtuna mi-a devastat mintea
aici sunt, călare pe o casă, ca în piesă
să fiu mai aproape de cer în speranța că mă voi evapora
și va ploua în deșertul tău, fie și o picătură de ploaie
să-ți cadă pe obraz
să pară naturală ca dispariția dinozaurilor

așa e, nu avem ce face cu iubirile greșite
dar ce facem cu cele negreșite
cînd pui piciorul unde se sparge valul și nisipul
îți fuge de sub picioare ca speranța
că într-o altă lume ar putea fi altcumva
și ești ușor amețită de parcă într-o clipă ai mai trăit o viață

nici nu-ți dai seama cum îți speli picioarele în nisip
de parcă ai desena riduri concentrice
împrejurul ochilor mei, să se sfîrșească mai repede
să uiți, să uiți pînă te trezești cîndva cu o expresie pe față
cînd te privești în oglindă și nu știi unde ai fost,
dacă a fost bine
sau a fost rău.