fată frumoasă, nu mă cunoști încă, sunt o urmă de copită în care s-a strîns apă
și noaptea beau stelele din mine,
mă uit în ochii tăi și începe radioactivitatea, mă transform dintr-un izotop instabil
într-unul stabil, nu mai transmit radiații alfa, beta sau gamma, radiez iubire
și apa din urma de copită devine gheizer care face o poartă în cer
prin ea te voi duce departe, în altă istorie
în care vom fi us and them, noi și ceilalți, noi care cunoaștem atît de bine
gustul ploii, ei seceta pentru care cumpără apă de care nici măcar nu se bucură

ai ochii unei femei care vrea să uite, ai ochii unei femei care pleacă, hai cu mine
să creăm turbulențe și coșmar în valea seacă
să urcăm la soare și să-l aprindem dimineața cum aprind femeile bătrîne
lumînări în cimitir, că asta e lumea, un cimitir cu oameni expirați
neîngropați încă, zombii care încă speră să mai molesteze un viu, să mai fure viață
părul îți cade pe umeri ca o noapte peste corturi indiene sub norul lui magellan
în care mi-aș închipui că îți țin înima în inima mea ca într-un seif și buzele într-ale mele
să nu vorbești în somn

pisicile alea fumează și beau, vreau și eu o viață de pisică, să mă gudur de picioarele tale
nu mă cunoști încă, îți spun toate astea pentru că și orbii visează, și surzii înțeleg muzica,
iar noi, oameni în colivii încercăm să ne vindecăm de boală și să zburăm
să îi privim o clipă de sus, noi suntem noi, ei sunt sau nu mai sunt
cu cît suntem mai sus ei sunt mai mici, mai insignifianți
am scris toate astea pentru că un om care există cu adevărat nu există altfel
decît în inima altcuiva.