Stelei

Când doreşti femeia vieții tale,
nu o chema din vânt,
nu-i scrijeli numele în scoarța dorinței –
căci nu răsar flori din strigăt.


Ea nu e căutare,
ci apariție.


Vine când nu mai ești
decât tăcerea
care s-a învățat să trăiască cu sine,
când ți-ai făcut cuib din singurătate
și ți-ai crescut aripi din așteptare uscată.


Nu alerga după umbre cu parfum de speranță,
nu scrie poeme femeilor închipuite,
nu pune coroane de stele
pe chipuri trecătoare.


Femeia vieții tale
nu se află –
ea te citește
ca pe o pagină uitată într-o carte veche
și decide
că meriți să fii recitit.


Ea vine pe tăcute,
cu pași de ploaie caldă în luna oarbă,
te găsește
nu pentru că ai strigat,
ci pentru că ai tăcut
în limba sufletului ei.


Nu o căuta –
căci e scris în miezul unui timp
pe care nu-l poți forța să curgă mai repede.
Va veni
când ești pregătit
să nu mai aștepți.


Și-atunci…
vei înțelege
că dorința ta e
o rugă fierbinte
şi ea –
e răspunsul.