poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Noi, ca un anticiclon ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-07-23 | |
îmi pun cafeaua în cana crăpată pentru că acolo gustul rămâne mai mult
așa cum rămâne, uneori, tăcerea între două coaste, în locul unde nu mai atingi nimic încet, dimineața mă spal cu gesturi moi ca și cum aș cere iertare pielii pentru tot ce n-am simțit apoi, las patul nefăcut, cutele lui sunt parcă versuri scrise de altcineva pe spinarea unei zile trecute ce n-a fost a mea decât pe jumătate îmi ating buzele de cana crăpată și îți păstrez locul pe scaunul șchiop din bucătărie, acolo unde ai tăcut prima dată cu mine de fapt, sunt lucruri care nu se închid niciodată: scrisoarea netrimisă, ușa de la balcon deschisă în ianuarie, sau miezul unei conversații întrerupte de plecare- aș vrea să vină seara și să-mi spui că ai uitat ce trebuia să uiți să mă ții de glezne, cum se ține de pământ o frunză care nu mai vrea să cadă dar tu nu vii- iar eu aprind lumina doar ca să văd ce nu mai e acolo și vorbesc cu pereții, nu pentru răspunsuri, ci pentru că și ei miros a mâinile tale când n-ai mai știut ce să atingi știi, plecările tale din mine mă învăluie ca o pătură uitată în tren încerc să nu respir cu putere, să nu sperii absența ta bine așezată pe fotoliul ce are telecomanda încorporată îți curăț lipsa ca pe o plantă ce nu a înflorit niciodată în casa noastră și totuși o ud, în fiecare joi, după-amiază, la 18:30 apoi mănânc singură, las o firimitură în dreptul tău, ca și cum întoarcerea ar fi doar o chestie de politețe așa, am învățat să-mi port corpul ca pe o valiză cu lucruri nesortate, cu tricoul tău mototolit și poza aia în care râdeam fără grijă la începutul unei veri ce n-a mai apucat să obosească știi tu, ce fac uneori, Marius? pun ceasul să sune în alt fus orar, ca să-mi amintesc că undeva e mereu timp să te iert și să nu închid mă doare- gata, din clipa asta nu mai pun cafeaua în cana crăpată până la urmă unele gusturi e mai bine să curgă, să se piardă în porțelanuri fără memorie tu ai fost începutul unei povești pe care acum o închid nu cu mâinile, ci cu liniștea dintre două respirații care nu se mai caută și totuși, dacă vei trece din nou pe străduța noastră, vei simți în aer mirosul de mere coapte, și o frunză căzând încet, cu gleznele mele încă ținute de pământ
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate