pentru că iubirea stă într-o amintire fără adresă, nu într-o casă
iubirea stă într-o irigare a creierului din minut în minut
și cînd nu ești, hipoxia

mi-ai amintit de emigma otiliei și mărturisesc
nu e o carte care să-mi fi plăcut, nici balzac nu mi-a plăcut
pășesc cu un picior pe trotuar, unul pe bordură și nu-mi dau seama

doar schiopătez și adulmec vaporii lăsați în aer
de lacrimile actorilor de la piesa aceea la momentul în care
viața ia un alt drum în lumina tîrzie

sunt albastru sub lacrimile plînse deja, sunt galben
răul se simte bine în prezența mea, sunt roșu
ca un cabernet sauvignon pe care nici nu știu dacă îl vom bea

și dacă vom sfîrși cîntînd, cu telefoanele moarte
îmbrățișați și însărutați căutînd indicatoare rutiere
să ne arate drumul spre casă