îmi baţi la uşă cu unghiile,
ştiu că eşti tu
după cum oja de pe ele
picură pe interiorul uşii
topind încuietorile

intră, intră în viaţa mea,
ia loc în inima mea
şi te rog să mă scuzi
este dezordine prin mine,
singurătatea e împrăştiată
pe toţi pereţii,
pe podele vagi urme de mizantropie
firimituri de lacrimi praf
rezistă mai mult

spui că mă iubeşti
ştiu, şi eu sunt la capătul puterilor
vino să terminăm odată
cu aşteptarea asta blestemată

am o tablă ouija care mi-a spus
că vei veni azi:
vine muza, pregăteşte-te,
nu mai trebuie să te plângi
că eşti singur
sau să le spui tuturor
că nu te mai suporţi

cu ce să te servesc?
n-am fost niciodată
o gazdă bună
de fapt, n-am fost nimic, niciodată

cafea, vrei cafea?
uite, din căuşul palmelor mele
poţi sorbi
zaţul a intrat în piele
mă frige,
deja am grupa sanguină barista
dar totul se poate îndulci c-un sărut
ce zici? te bagi?

am făcut dragoste cum am putut
pe patul meu
ca un sit arheologic
prin care ne descopeream treptat
de pământ şi întuneric

povestea noastră
a ajuns la final.

să mai vii pe la mine
să mă mai cauţi printre mărăcini.

uşa rămăsese deschisă
câţiva vecini mai curioşi
au tras cu urechea:

iar vorbeÅŸte singur,
săracul,
dar ce-i cu vopseaua asta
prelinsă pe uşă?
cine ÅŸtie, o fi de la condens