credeam că n-ai să mai vii
de prea multă așteptare
sufletul
începuse să moară
nu știam ce se întâmplă în urma mea
nu știai ce se petrece în lumea ta abstractă
atât de vie
sufletele
izbindu-se
pretudindeni de
zidul plângerii
trecând
prin tunelul timpului ca printre degete
grăbește-te
îmbracă-te ca să te dezbrac
de nume de piele de tine însăți
e vară și în lumea nocturnă
văd o lumină insipidă
sporind întunericul din inimi
în spiritul pur al poeziei
devii augment al ființei descompuse
înaintez la prezentul continuu
ca o explozie a destinului
la toate modurile și timpurile
dinspre poiana zapodiei
de unde s-a scris în chirilică
felul în care 30 de sate de pe valea telejnei
au plecat după principele dimitrie cantemir
și au ajuns
până în siberia
de la curtea țarului petru cel mare
nu am terminat de studiat manuscrisele în slavonă
ca să declar mai mult transmodernismului
printre rânduri scrise cu pana de gâscă
și apărate cu sabia
te visez pe câmpuri
aidoma fazanilor în împerechere
sălbatică
zbaterea și pierderea și ruperea aripilor
de vieți fericite