Pe când foșneam în așteptare un tom de documente
într-o înaltă cancelarie cu vișiniu și cu patente
în pereți, pe jos cu gheață minerală sclivisită
și în vizetă cu o pală funcționară părăsită,
un domn care - se prezentase tuturor - lucra în altă primărie,
mi-a spus, apoi, încet și aplecat, amortizând din gest cu pălărie,
că, auzind cum scrie în document că-s botezat,
s-a dus cu gândul la o legendă de la el din sat
T, care e de orașul meu decomandat ca de un mic hol,
la care ca să ajungi trebuie să mergi spre sud fără ocol,
să treci de câmpul pieptănat cu maci,
de un petic de pădure subțire la araci.
Acolo, imediat, din vechi bătrâni umbros e un tumul
în care boierii locului au strâns cândva ceva cumul
de vrăji și aur, de podoabe rare, pietre scumpe extra fine
pentru când ne va fi mai bine,
sau pentru când ne va fi greu în viață ca acu.
Legenda spune că ai fi chiar tu!
Cântat pe nume de cocoși,
ai prăvăli pământul de pe groși
și ai desface în câmpie mare cufăr
cu aur și argint curat ca florile de nufăr,
și ai revărsa peste comune un preaplin -
doar tu ești Lele de la Bolintin.