|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Normalitate incertă
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-05-27 | |
O fată cu zâmbet mai mare ca lumea,
Cu ochi de carbune în stil diavolesc, O fată pe care-o vedeam numai lunea Mi-a spus, într-o zi, din senin, "te iubesc". M-a oprit pe trotuar sub o ploaie de vară, Eram trecătorul unui august pierdut, Am oftat de parc-o vedeam prima oară Și-am fost fericit s-o mai văd un minut. Dar atunci s-a-ntâmplat ceea ce niciodată, O-ntâmplare mai dulce decât orice vis, Fata frumoasă, cea mai visată vreodată S-a oprit, mi-a zâmbit și două vorbe a zis. "Te iubesc", repeta tremurând și peltic Într-o limbă nici nouă, nici vie, nici moartă, Iar eu deveneam tot mai mic și mai mic, Zdrobit de emoții, de drag și de soartă. Mă topisem de-amor dar aveam o dilemă: Cum puteam s-o păstrez pe vecie a mea? Dar ea s-a gândit mai rapid la problemă Și mă poartă, de-atunci, ca breloc la curea.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate