Am crescut în adâncul inimii mele un câine,
să-mi țină de urât
și să îl plimb cu mine
oriunde mă duc,
dar și să îl asmut
asupra celor care vor să-mi facă rău,
probabil că-ntre timp
a devenit dulău
și nu mai este chip
să-l țin legat,
și tare mă tem, că o dată scăpat,
va sfâșia tot ce o să îi iasă în cale,
dar nici să-l las în lanț în continuare
nu mă îndur,
mai bine să îl țin înfometat
un timp îndelungat,
până ce va fi nevoit
să-mi mănânce din inimă
și odată scăpat de ea,
să facă de-atunci orice va vrea,
căci mie nu-mi va mai păsa...