De aici, de pe Pământ,
Nu e de ajuns să privești stele,
Ci trebuie să te lași dus
Ca pe ape de ele.

Și să fii mereu exact acolo
Unde din luciri vin să inunde
Ca din piept sânul cu lapte
Universul cu raze fecunde.

Peste mări umbra pe care o nasc,
Înotând cum gândul prin amintiri,
Va să mi se întoarcă pentru a pleca
Și spre a reveni ca noi risipiri.

A privi ca pe stele Pământul!

Trebuie să fii cuprins de noapte.
Ca atunci când, de fiece dată căzând,
Simți că adâncirea te înalță prin toate.