poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ neînsemnat, aproape invizibil, stinghereai într-un colÈ› al muzeului de vise pierdute ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-04-16 | |
uite, beau o votcă și fumez o țigară după ce am mîncat
și mă pregătesc de somn dar scriu viu dintr-o lume moartă ca și cum noaptea asta e styxul peste care trebuie să trec înot pentru că fug din infern și din moarte că eu nu sunt orfeu să merg în iad pentru tine eu sunt leon, că așa îmi spui și îmi place și mă întorc înapoi în viață pentru că te vreau și mai vreau mîine avem treabă fiecare dintre noi construim schelete solide, suntem precum coralii care lucrează să facă o insulă pe care ne retragem să ne iubim mă uit la tine cum te scalzi și nu știi că mi se umezesc ochii să-ți încălzească apa sfîrcul tău drept îmi intră în gură ca o biserică în care viața de apoi sună a necrofilie eu te doresc acum, în viața asta, în muzica asta pe care nu o ascult mîine nici altădată, muzica e acum și o cîntă copacii ca niște harpe în atingerea vîntului, eu te doresc acum, ca pîinea caldă a copilăriei pe care o duceai acasă fără miez dar cu dragostea ta mîine e mereu mîine, azi e mereu azi stelele de mîine sunt mai puține decît cele de azi o parte scad în ochii tăi, o parte în ai mei și nu există spitale pentru stele alte flori înfloresc de parcă ar schimba tăcerile unui cer deja mort pe care doar ochii tăi îl cos cu genele și îl vindecă și eu pot privi soarele, îți aud oasele cum șoptesc a iubire încă o zi în care mîinele a devenit azi încă o necrofilie, stelele moarte strălucesc în părul tău și iubesc moartea dacă o trăim împreună, știu, tu ai spus că vrei viața să ne-o petrecem și o avem, uite, e aici, în palmele noastre, nu trebuie decît să ne dăm mîna hai să nu îngenuchem lîngă un mormînt, lîngă o iubire neterminată sunt sigur că sărutul tău trece prin pietre și mă atinge sunt sigur că te iubesc mai mult decît pe oricare dintre cei vii pentru că tu ești însăși viața, cu filmele ei despre durere și moarte și te aleg dintre toate să fii sfîrșitul meu pentru că în jurul nostru totul pare că putrezește cu sens și cuvintele tale au memoria cuvintelor mele ca o piele care își amintește mîinile, atingerile, privirile, suntem doar noi în viață pentru că ne iubim pînă moartea ne aduce cafeaua.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate