Inima este locul în care toate revărsările primordiale
Se repetă continuu ca diluvii, ca potop, ca naștere
Fără de care Soarele nu ar mai răsări
Și nu ar mai avea Înserare.

Pentru că în ea poartă cele mai adânci goluri
Pe care le caută dintotdeauna păsări migratoare
Care se întorc mereu în sorocul din care
Au plecat spre da naștere altor
Înaripări interstelare.

E infinitul unde cad, fără să piară, înluminate,
Printre zori, flori, ninsori și bobi de rouă
Amintiri de tăceri care reverberate
Inundă cu întuneric lumea nouă.