Cu pași mărunți, umblând prin ploaie,
Strângând la piept un pumn de vise,
Mă-ntorc tăcut de prin abisuri
Pe străzi cu porțile închise.

Sub felinare obosite,
Se-aștern cuvinte nevorbite,
Și pașii mei, de doruri grei,
Scriu rime triste printre ei.

Din ziduri curg tăceri bătrâne,
Iar timpul plânge-n pieptul serii,
Un clopot stins, uitat de lume,
ÃŽmi bate-n suflet amintirii.

Un vis se rupe din povară
Și zboară liber... neatins,
Iar zorii încep ușor să cearnă
Lumină peste chipul stins.

Și tot pășind, cu vise strânse,
Sub cerul greu, fără iertare,
Rătăcesc prin gânduri scrise
Ca și steaua căzătoare.