-1-

nostalgia, cu piedica pusă, nu mai declanșa

eventuale amintiri-gloanțe. niciun pericol.

încetaseși de mult să-ți vânturi, prin aerul grav,

numele neînsemnat, după ce-l gravaseși în golul

senin al unui sens mai acătării, la marginea

evocării, al unui sens din care să iasă puii

melancoliei, abia proiectați, abia visați de un

năstrușnic zeu fanfaron, trecut prin

agonie și extaz, statornicit în

turnul său cu aer mult prea rarefiat.

aproape începuse revolta antieroilor,

pedepsiți să-și poarte, prin veac, jugul de ocară.

rămâneai departe de ei și de teribilul

observator prin care era filtrată realitatea,

adâncită în obscuritatea penelor de

păun, preț de-o țigară sau de un surghiun, vremelnic

expusă în muzeul de vise pierdute.

ideea e că filtrele își păstraseră memoria lor

nobilă de sugativă, rețineau norii pufoși,

visele deraiate grav de la realitate,

incubii și sucubii periculoși pentru

zilele adolescentului de altădată.

ieșeau, dincolo de ocheanul realului,

bine camuflat în fum, doar lumina pură și

ideea pură, eliberate de spaime.

lumea reintra în țâțâni. într-un colț, tu și umbra ta.

-2-

Stinghereai orizontul de păsări, le respirai,

tumultuos, aerul plin de întrebări incomode,

invitai, cu bunăvoință, lucrurile să le

numești; visele, să le închipuiești.

gravitatea și gravitația erau consonante,

hărțile indicau, totuși, câte o arie

eterică de umor, o părticică de lume

redusă la dimensiunea unei insule

empatice, că filtrele nu mai erau de

ajuns ca să oprească hohotul homeric,

ieșit din gura unui zeu prea pus pe șotii.

-3-

începuseși, ca Pușkin, să-ți notezi visele,

numai că asta a durat vreo patru zile.

(tu n-ai avut nostalgia de a scrie jurnale temeinice,

risipeai, fără de regret, gândurile.

undeva, totuși, într-un colț de memorie,

nebunia visării rămânea neatinsă.)

căderile, ca și înălțările, au sigur

odiseea lor, un ritm nu neapărat în

legătură cu astrele. că toate, mai degrabă,

țin de puterea inimii, de consonanța cu visul.

-4-

atunci, iubirile - și față, și revers -, le pre-

lungeai și dincolo de margini. ca și durerea.

mureai în ele, viețuiai în ele:

un freamăt, și-n dorință, și în stingere,

zări îmbrăcate-n cântec și-n culoare,

extaz iscat de-mbrățișări febrile,

unire de atomi pierduți în lume,

lumini întoarse-n străluciri de astre,

urcuș domol spre vârf de munte geamăn,

ispită doar atât cât fierbe visul.

din atunci, a mai rămas doar pulsul de idee,

emoție ce freamătă în sânge.

viața-i un șir neîntrerupt de vise pierdute,

izvor de-atâtea înțelesuri ce îți scapă.

semeni cu veacul mistuit de zbucium,

ești ca o pană-n zborul rupt din stele.

pierdută-i clipa ăstor înțelesuri.

iubirea-i doar în trecere prin viață,

entuziasmu-i fața poleită;

reversul său, decepția profundă.

după ce, frânt în așteptări, vezi golul,

unde să-nceapă stă o altă lume,

teamă să n-ai, acolo-i fix

ecoul, ăla de negăsit prin viața-n spume.