Nu ți-am spus niciodată că te iubesc
în cuvinte mari,
dar te-am căutat în liniște,
în felul în care ploaia atinge geamul
fără să ceară voie.

Te port în gesturi mici –
în felul în care închid ochii
când te aud râzând,
în răsuflarea ușoară
când ești prea departe
și totuși aproape,
ca o lumină ce nu vrea să adoarmă.

Dragostea mea nu urlă,
nu cere, nu rupe –
doar stă,
ca un copac
care știe că te vei întoarce
să-l atingi.

E simplu.
Te iubesc fără să spun,
dar dacă taci un pic,
vei auzi.