A mai trecut o zi,
Și parcă îmbătrânise deodată.
Pe umeri stătea cenușiu,
Părul ce negru era odată.

Ședea tăcută-n amurg,
Cu vise-neîmplinite-n palmă,
Oftând printre umbre de gând,
Ca un ecou prins în năframă.

Dar undeva, sub cer senin,
O stea clipea a alinare,
Și-n taina nopții se năștea
Un fir subțire de uitare.

A mai trecut o zi,
Și parcă o văd, plină de dor,
Măicuța bună de altădată
Ce mă-astepta în pridvor.

Mă-astepta să-i fiu aproape,
Cu glas blajin și mâini de dor,
Să-i spun povești sub cer de noapte,
Pe unde sunt eu călător.

Dar timpul, vânt ce nu se-ntoarce,
A risipit pașii ușor,
Iar chipul ei, lumină dulce,
Mi-e amintire și fior.

Dar în tăcerea nopții line,
Când stelele îmi spun povești,
Simt mâna ei cum mă cuprinde
ÃŽn visul dorului cel vechi.