Când ieşim noi de prin cuşti
Te miri prin ce-ntâmplare
Şi-ncepem să ne judecăm părinţii
Ca foste autorităţi
Căzute-n revoluţia maturizării noastre,
Îi acuzăm de „învechire” şi
„nesincronizare în idei”
Schimbăm tablourile lor,
Punem tablouri noi, cu noi
În camerele celor mici,
Care preferă însă, cu cât cresc,
Tablourile lor
Şi-apoi copiii lor,
Tablourile noastre