Ne întâlnim şi ne purtăm oficial.
Mai avem câteva lucruri să ne dăm:
Ba tu o carte, ba eu un ruj…
Ascundem pozele fine
În care zâmbim fericiţi.
Nu se aruncă nimic la coşul de gunoi,
Deşi nu ni-e uşor să mai păstrăm
tot ce are legătură cu noi.

Tu ai mai avea ceva de reproşat
Eu la rândul meu, ceva de explicat,
Clepsidra întâlnirii noastre curge pe tăcute
Şi doare, dându-ne un sentiment ciudat.

Te ating uşor pe mâna fragilă;
Ai tendinţa să te retragi contrariată
Realizezi însă că o fac natural
Şi-mi faci “concesia” să te laşi mângâiată.

Vorbind de părinţi şi de fraţi,
Ne răspundem că sunt bine şi se gândesc,
ai fiecăruia, la amândoi
Şi că se întreabă resemnaţi şi trişti,
Cum de nu ne-am înţeles tocmai noi?

“O să fie bine”, îmi spui
Şi te uiţi la mine cu mult drag.
„Da, o să fie”, îţi confirm,
Deşi ar mai rămâne loc
pentru un „dar…”
Cazi într-un fel de tristeţe,
Cad într-un zâmbet amar.

În final, facem exact la fel
Ce-am făcut formal, la prima întâlnire:
Ne evităm gurile şi căutăm obrajii,
“Noapte bună, iubire”,
„Bună dimineaţa amintire!”