prima dată am văzut dragostea cu seringa
și nu credeam că există
în realitate

primul meu preot, în care m-am spovedit
a fost lipsa de aer
și nu mi-au încăput cuvintele acolo

că eu purtam vîrsta mea dar șosetele erau
din copilărie
și respiram numele tău pe litere

învățam să trăiesc ca un bec galben
care își învață fluturii pe nume
bruneții la dreapta, cei blonzi, o zi tristă

e o lumină fără picioare, fără mîini, ca o piatră
sufocată de statuia din ea, victoria
că faci transfuzie la stele, cum ai spăla mașina

să se vadă în geam o lacrimă pură
nici ca o ploaie, nici ca un pom
care trece din verde în gaben cu ură

pun pariu că și amintirile au amintirile lor
ca liftul care nu uită să urce la ultimul etaj
îi cresc unghiile și morții, nu și le taie singură

am aproape o viață
de vomitat, tu îmbraci singurătatea pe dos
pe mine mă cîntă ca într-un fluier de os

m-am ales cu fractură totală după ce
s-a spart o lacrimă de-a ta pe asfalt
îmi iau umbra pe nas ca un drog printr-o sută

peste tot ocupat nici moartea nu vrea
să audă, doar un acordeon în noapte
se izbește de stele și întunericul vorbește lumina

în șoapte.