eu sunt poemul pasăre
poemul pasăre răpitoare
zbor de o jumătate de secol
deasupra lumii

în cuibul meu așteaptă poemele pui
înfometate, mereu înfometate

le-am hrănit zi de zi
cu versurile cele mai apetisante
pe care numai ochii mei ageri
puteau să le vâneze

versuri înghițite
și regurgitate
în gurile lor lacome

dar azi, observ că poemele pui
au devenit poeme tinere păsări
ce le mai trebuie pentru
a fi răpitoare
este să învețe să zboare

îmi deschid aripile
uite, faceți așa ca mine
apoi plutiți deasupra curenților
deasupra curentelor literare
și vânați, vânați
cu ochii voștri ageri
cu ciocul vostru încovoiat
cu ghearele voastre puternice
versurile n-au nicio șansă
să vă scape

și când veți fi cu gușile pline
să vă aduceți aminte de mine
dar să nu regurgitați
în gura mea de bătrână
pasăre răpitoare

mă voi hrăni toată viața singur
voi vâna chiar și atunci
când aripile vor fi grele ca plumbul

voi închide ochii mei ageri
și voi plonja în visele mele
răpitoare