Dacă vrei să mă întrebi ce mai fac
Sunt bine
Oarecum sunt mâhnită uneori
Dacă pisicile alunecoase nu mă înțeleg iar eu nu înțeleg limba lor
Sau celelalte animale
Este un fel de profunzime neînțeleasă de nimeni, poate uneori pricep
De ce copacii nu vorbesc cu copacii, în timp de lipsă a gheții pe stradă
Și a patinelor tale, dacă îmi imaginez
Că mă iubești, sau poate trec mai departe
Cu sănii mari, foarte mari, din cleștar iar tu nu ești pe nicăieri
Caut baluri unde să te întâlnesc
Cine ești tu care mă iubești
Cum te numești
(Exiști, m-ai iubit mă iubești cum te numești mi-ai spus ceva important în trecut
Îmi vei spune în viitor cine ești sau cred că exiști...)
Sunt suflete-dar care se caută în zadar
Cum te numești, dau cu o mână la o parte norii parcă iar ei
Nu știu pe unde ești, pentru că îi întreb, i-am tot întrebat
În timp ce te căutam vremelnică prin nori de împrumut și prin paradisul ascuns
Nu știu cine ești sau cum te numești
Norii sunt fazi, lumea de sub nori începe din mine
Și atunci realizez că totul este profunzimea inutilităților
Copiii sunt tot ce am
Glasul acesta care se aude la fereastră și se joacă cu mingea
Fim, atunci, băieții și fetițele din parcurile de joacă
În rest, căutările încep în rostul de astăzi, nu în alchimist persoană curată care se joacă cu mingea
Sunt un fel de oameni pricepuți, un cerc al persoanelor înțelese, fără să își vorbească prea mult
Persoanele sunt adulte și se joacă cu mingile
Ia să văd ce găsesc
Dar cobor în mine și găsesc tot.
Și pe ei.
Îmi pun îmbrăcămintea în dulapuri tăcute și implor păsările să plece, dar ele
Oricum vin, știu că tristețea se duce
Pârtii tăcute și albe, și atunci mă ridic și mă descopăr pe mine
Sunt pârtii mari, sunt copiii, bineînțeles, și sunt hintele (leagănele) și pârtiile
E bunicul, e tot, apoi îți jur
Sunt mai frumoasă decât tine, care nu știu cum te numești
Pentru că în mine e bine și ninge...