poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Să-mi semăn lacrima ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-03-06 | |
Dacă vrei să mă întrebi ce mai fac
Sunt bine Oarecum sunt mâhnită uneori Dacă pisicile alunecoase nu mă înțeleg iar eu nu înțeleg limba lor Sau celelalte animale Este un fel de profunzime neînțeleasă de nimeni, poate uneori pricep De ce copacii nu vorbesc cu copacii, în timp de lipsă a gheții pe stradă Și a patinelor tale, dacă îmi imaginez Că mă iubești, sau poate trec mai departe Cu sănii mari, foarte mari, din cleștar iar tu nu ești pe nicăieri Caut baluri unde să te întâlnesc Cine ești tu care mă iubești Cum te numești (Exiști, m-ai iubit mă iubești cum te numești mi-ai spus ceva important în trecut Îmi vei spune în viitor cine ești sau cred că exiști...) Sunt suflete-dar care se caută în zadar Cum te numești, dau cu o mână la o parte norii parcă iar ei Nu știu pe unde ești, pentru că îi întreb, i-am tot întrebat În timp ce te căutam vremelnică prin nori de împrumut și prin paradisul ascuns Nu știu cine ești sau cum te numești Norii sunt fazi, lumea de sub nori începe din mine Și atunci realizez că totul este profunzimea inutilităților Copiii sunt tot ce am Glasul acesta care se aude la fereastră și se joacă cu mingea Fim, atunci, băieții și fetițele din parcurile de joacă În rest, căutările încep în rostul de astăzi, nu în alchimist persoană curată care se joacă cu mingea Sunt un fel de oameni pricepuți, un cerc al persoanelor înțelese, fără să își vorbească prea mult Persoanele sunt adulte și se joacă cu mingile Ia să văd ce găsesc Dar cobor în mine și găsesc tot. Și pe ei. Îmi pun îmbrăcămintea în dulapuri tăcute și implor păsările să plece, dar ele Oricum vin, știu că tristețea se duce Pârtii tăcute și albe, și atunci mă ridic și mă descopăr pe mine Sunt pârtii mari, sunt copiii, bineînțeles, și sunt hintele (leagănele) și pârtiile E bunicul, e tot, apoi îți jur Sunt mai frumoasă decât tine, care nu știu cum te numești Pentru că în mine e bine și ninge...
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate