Mi-e sufletul rece și-i frig oriunde mă duc,
Mi-s gândurile toate demult amorțite,
Pe talpă și umbrele toate se-ascund
Nu recunosc drumu-napoi, nici înainte.

Sunt obosit de ziua de mâine și nici n-a venit,
Mi-s anii întinși fără rost pe calendare.
Dar eu mă supun aripi să-mi deschid, dacă pot,
Dar știu, până la Tine e Cale!

Știu, Domnul meu,
Eu nu mai aștept ziua de mâine,
Că sigur e mult prea puțin
și ieri, și mâine, toți anii.
Eu știu că veacul e-al meu
Tu, la capăt de zile
răsfiri viața mea
și-o prefaci
toată-n Iubire.

Mi-e gândul sălbatic și nopțile-s prea cuminți,
Iar râsul nu, nu-l cunosc, nu se poate
Să-l strâng, să-l rostesc, să-l accept,
Nu, nu, fără Tine e moarte.

Dar știu Domnul meu,
La Tine când Cerul mă cheamă
Acasă e veacul ce-l știu pe de-rost,
L-am trăit repetat altădată.
Dar știu, știu Domnul meu,
Nici mâine, nici ani nu contează
Când în pumn de țărână am strâns
Mâna Ta,
mâna Ta caldă.