Mâine pun foc în inima casei!

Ce bucurie! Cât va fi de frumos!
Mă voi înveli cu căldura
Ce îi va înflăcăra
Carnea ei.

Pe altar îi voi așeza vreascuri
Adunate de printre trupuri
De copaci cărora le-au
Putrezit brațele.

Și mă voi minuna cum
Lumina soarelui care în lemn
A crescut acum arde în inima
Casei ce am construit-o
Din același pământ
Al cărnii de lut.

Cât de bucuros, mâine,
Voi fi să mă încălzesc
De la inima casei
ÃŽn care vor arde
Îndepărtate
Gânduri!

Fără tine, însă, casa nu are
Suflare, oricât foc aș pune
În adâncul inimii sale!

Oricâte păduri aș aduna și
Le-aș preface în scrum ca
Să fie căldura casei vie
Nu aș putea să o fac
Precum o face
Inima ta!

Mâine, în inima casei,
Voi aprinde iar focul
Cu vreascuri uscate.

Și mă voi bucura de căldură
Imaginându-mi că este
Cu mine întreagă
A ta făptură
ÃŽn toate.