I.
prietenul meu imaginar poetul costel m-așteaptă în prag are mâinile legate cu otgon de vapor de toate femeile care l-au vizitat noaptea în somn ele i-au lăsat pe trup urme de gheare și colți să mergem îi zic corăbiile cu absint au ancorat la crâșma din colț paharele ne așteaptă pline cu tărâmuri exotice și cu făpturi din alt regn poate cynocephal

II.
nu am vâslit nici două leghe nu am băut nici două pahare poate rom că o fiară acvatică a înghițit corabia cu tot cu insula ce atârna de tavanul crâșmei ca un candelabru de cristal în burta kitului am stat nepăsători lca sub un fir de romaniță poate ventrilică cu noi pe etaj mai locuiau o bătrână ce făcea ce alunga îndrăgostiții din scară și doi poate cinci nepalezi toți mirosind a mortar acolo te-am întâlnit într-o seară mi-a plăcut la tine totul zâmbetul coapsele sânii mai puțin colții care spuneau lămurit că trupul e rezervat pentru străini

III.
însă cel mai mare admirator al tău a fost poetul costel care ți-a pus poezii în cutia de scrisori și faianța de pe hol de se plângeau vecinii că din pereți se aud gemete și o femeie plângând ai putea fii tu doamnă dacă nu te-ai fi îngrășat de nu mai încapi în poem a spus administratorul blocului cu vocea inconfundabilă a prietenului meu imaginar care încă mai crede că femeia pe care el o caută e un trandafir ce înflorește din creierul lui d-zeu