I.
prietenul meu imaginar poetul costel m-așteaptă în prag are mâinile legate cu otgon de vapor de toate fantasmele care l-au vizitat noaptea în somn cele care îi lasă pe trup urme de gheare și colți vino îi zic corăbiile cu absint ne așteaptă la crâșma din colț vom călători spre tărâmuri nemaivăzute pline cu făpturi din alt regn poate cynocephal acolo vom vâna făpturi fabuloase poate și pe frumoasa fără corp pe care poemele tale o șterg zilnic de praf ca pe un bibelou

II.
n-am băut nici două pahare n-am fumat nici două țigări poate carpați c-am și ajuns pe insula care atârna de tavanul unei catedrale ca un candelabru uriaș acolo sub un fir de romaniță poate caprifoi am locuit fericiți ca în burta unui kit cu noi pe etaj mai locuiau o bătrână ce alunga îndrăgostiții din scară și doi poate cinci nepalezi mirosind toți a mortar iată de ce d-zeu îmi vorbea într-o limbă necunoscută poate limba lui allah barba îmi crescuse încât vecinii mă salutau pe scară ca pe un sfânt bizantin acolo te-am văzut într-o seară mi-a plăcut la tine tot sânii coapsele mai puțin colții care spuneau lămurit că trupul e rezervat pentru străini

III.
dar cel mai mare admirator al tău a fost poetul costel care locuia la ultimul etaj el ți-a pus poezii în cutia poștală și faianța pe hol de s-au plâns vecinii că din pereți se aud gemete și o femeie plângând ai putea fii tu doamnă dacă nu te-ai fi îngrășat de nu mai încapi în peisaj a spus d-zeu cu vocea inconfundabilă a prietenului meu imaginar care încă mai crede că femeia fără corp este un trandafir ce înflorește din creierul său