I.
prietenul meu imaginar poetul costel m-așteaptă în prag are mâinile legate cu otgon de vapor de toate femeile întâlnite noaptea în somn cele care îi lasă pe trup urme de gheare și colți să mergem îi zic corăbii cu absint au ancorat la crâșma din colț ne așteaptă pline cu făpturi din alt regn poate cynocephal

II.
n-am vâslit nici două leghe n-am băut nici două sticle cu rom că un monstru marin ne-a înghițit corabia cu tot cu insula spre care vâsleam în burta kitului am trăit mulți ani fericiți cu noi pe etaj locuiau doi bătrâni ce alungau îndrăgostiții din scară și doi poate trei nepalezi acolo te-am întâlnit într-o seară mi-a plăcut la tine totul zâmbetul aerul portul mai puțin colții care arătau lămurit că trupul e rezervat pentru străini

III.
dar cel mai mare admirator al tău a fost prietenul meu poetul costel care îți punea flori în cutia poștală și gresia pe hol de s-au plâns vecinii că din pereți se aud gemete și o femeie plângând puteai să fii tu doamnă dacă nu te-ai fi îngrășat de nu mai încapi în poem a spus prietenul meu imaginar care încă mai crede că femeia pe care o cautăm toți este gingașă ca un trandafir de sharon și înflorește o dată la o mie de ani din creierul lui d-zeu