Du-mi, mamă,-n plete mâna ta subțire
Că tu-mi veghezi în traiul greu norocul
Îmi stingi ca apa rănii mele focul
Și pieptul tău e păsări să respire.

Pe geamuri roza face iernii jocul,
Pe unde-ți ții tu anii cu grăbire
De lângă mine să cunoști răpire
De a te naște-n veci fiind sorocul.

Rămâi, nu vreau să port doar amintirea
Privirea mea în lacrimă topind
Și îngerilor să le-aduni oștirea.

Nu vreau să stau în jale și în jind,
Mai lasă-mă s-ascult o povestire-a
Luminilor ce-n noapte se aprind.