Oameni, merit eu copacul în care
Un fluture și o pasăre, ca niște tineri
Fluierându-și pe stradă iubirea,
Se opresc stând pe ram
Din când în când
Ca aiurea?

Închipuindu-și că dorul
Care îi arde, care îi cheamă,
E asemenea norului ce visează
Că îndepărtări îl așteaptă?

Merit eu, oameni, miezul
Pe care fiecare sâmbur îl poartă
Spre a înflori între petale parfumuri
Ca stoluri de păsări din umbre de fluturi
Ce se întind în cer ca valuri pe apă!?...

Poate spune cineva că, asemenea mie,
I-au îmbumbat din ramuri parfumuri
Ale căror rădăcini în cer
ÃŽnfloresc ca fluturi?