zăvorâtă în adânc
printre vietățile visului
mă prind de țărmul
în care îngrop
iluzia
totul e doar o
iluzie care se
repetă la nesfârșit
acum moare
acum se ridică
din groapa minții
și umblă
pășim printre amăgiri
luați de aici
preaplinul fericirii
se revarsă
ne umplem de iluzii
până cusăturile inimii
plesnesc
peticim spărturile
eu sunt patul pe care
se întinde soarele
când pleacă de pe cer
speranța asta galbenă
îmi adoarme în brațe.