nu îmi dă pace tulburătoarea ispită,
sunt și cu speranța căzută la pământ,
am uitat cum este să fiu fericită,
cum e să fiu mângâiată de un cuvânt.

beau și de-această dată paharul cu amar,
dezamăgiri, regrete le cern ca prin sită,
zi și noapte retrăiesc prelung coșmar,
de când de soțul meu am fost părăsită.

a plecat departe într-o altă lume,
m-a lăsat singură cu o tristețe grea,
acum caut alinare în versuri antume,
în care nu-i prezentă lumea rea.

trăiesc zile în care lăcrimează armonia,
dar m-am obișnuit cu chinul și agonia.