Pe planșe albe, calcule curg,
Un inginer cu suflet adânc,
Șuruburi și grinzi în mâinile lui se clădesc,
Dar gândul lui zboară spre cerul lumesc.

Cifrele-i vorbesc în limbaj precis,
Dar inima-i cântă un vers interzis,
Un dor de dreptate, de oameni curați,
Într-o țară ce-și pierde eroii-n păcat.

În haos politic și vorbe-n zadar,
El stă drept ca stâlpul pe-un pod secular.
Refuză minciuna, refuză trădarea,
Privind peste hău, să clădească schimbarea.

Din suflet scoate rime, din minte soluții,
Dar strigătul lui străpunge tăcuții.
Nu vrea să accepte prostia-nflorind,
Nici legi făcute să sugrume un vis.

Poate că-i singur pe drumul cel drept,
Cu șorțul pătat de praful concret,
Dar știe că lumea se schimbă doar prin
Oameni ce pun suflet în orice destin.

El nu doar ridică poduri și case,
Ci leagă idei, inimi frânte, speranțe.
Un inginer, dar poet în esență,
Luptând cu injustiția fără clemență.

Și poate într-o zi, când dreptatea va plânge
De bucurie-ntr-un neam ce nu minte,
Vor spune cu toții: Prin mâini ca ale lui,
S-a clădit România din visul oricui.