am învins depărtările
cu un singur cuvânt
am ajuns acolo unde
numai cuvântul poate ajunge

am populat
vastele teritorii ale absenței
cu bătăile inimii
ieșite ca bobocii de pasăre
din pieptul meu ca un ou

am prins răsăritul în palmă
și l-am preschimbat într-o floare
pe care-am sădit-o în visele tale

eu fac vinul cel mai bun
din strugurii plânsului
eu fac din umbră un covor zburător
care ascultă de poruncile
gândului tău

eu îmi transform amintirile în păduri
pline de aer curat, de pământ roditor
de povești pe care unii arbori le spun
atunci când seara le mângâie crengile

eu fac orice ureche de piatră
să asculte creșterea ierbii
clipocitul tandru al sângelui
și muzica stelelor

eu fac ploaia să cadă
peste deșertul hârtiei
înverzindu-l
umplându-l de miros și culoare
de bucurie, dragoste și speranță

eu folosesc curcubeul
pentru a-ți face portretul
pe pânza imaculată
a sufletului meu

eu construiesc
mânăstiri în adâncuri
în care mă rog
și-n care aud foarte clar
sfatul prietenului meu cel mai bun
evident, ai ghicit, Dumnezeu

și dacă trebuie să fiu ars
ca orișice vrăjitor
atunci mă pun pe rugul
lacrimii mele fierbinți
și aștept să mă atingă
raza de soare

oricum voi renaște
din propria mea cenușă
mă voi întoarce ca Lazăr
din lumea morților
îmi voi preface sângele în apă
pentru a-ți da apă la moara
glasului tău cristalin
desferecându-ți dragostea